In linistea noptii a cazut din ceruri pentru povestea lui septembrie.Si-n buclele mele,si-n genele tale,si-n inimile nostre,ba chiar si-n ganduri,a poposit ca dintr-o suflare,ca dintr-un sarut fugar toamna.Din noaptea cazuta in paginile intunericului si din soaptele verii ce-a trecut,s-au ivit dupa un evantai de suflete si aripi de fluturi,Zorile inghetate intr-o vaga adiere de vant aducand cu ele o dimineata tarzie.Soarele isi arata,in spatele unor nori de fum,bratele aurite cuprinzand in ele toata povestea mea si a frunzelor care cad spre bucuria cine stie carui pictor.Prin geamul larg deschis las sa patrunda in camera mirosul imbatator al strugurilor si pastrez pentru mine farmecul de a-mi fi sarutata de racoare fata,trezind orice particica din mine.Imi arunc ochii peste scrisoarea de la tine,care inca mai pastreaza mirosul mainilor tale si a florilor de tei.Ceva imi bucura sufletul.Si pentru ca acum esti langa mine,iubesc si toamna,cu toata tacerea ei,cu toate lacrimile ei,cu toata subritatea ei.Ma incalzesc astfel din scanteile inimilor noastre si orice prinde culoare,caci in ochii tai se oglindeste vara,primavara,iarna.
Fac din toamna asta propriul meu roman.Eu si tu,singurele personaje care pastreaza in stransoarea palmelor lor zvacnirile iubirii.